Colindăm, colindăm iarna…
Copiii de la Cercurile de Canto clasic și popular, Dans popular, Cultură și civilizație engleză, au adus un strop de bucurie și au animat curtea Palatului Copiilor cu colinde, cântece de sezon și clinchete de clopoței. Le-au fost alături în așteptarea lui Moș Crăciun, doamnele profesor Cristina Pascaru, Mariana Lemneață și Izabela Domokos. Conducerea muzicală a fost sub bagheta spiridușului Moșului, prof. Andrei Crișan.
“EXPO-MĂRŢIŞOR”
Copiii de la cercurile: Artă populară, Ceramică, Informatică, Design, Atelierul fanteziei, Construcţii electronice şi Foto-Cineclub din cadrul Palatului Copiilor, au realizat mărţişoare şi felicitări care fac obiectul expoziţiei din holul mare al Inspectoratului Şcolar Judeţean, în perioada 1 – 8 martie 2020. Mulţumim gazdelor expoziţiei, felicitări copiilor şi cadrelor didactice care i-au îndrumat.
“Vine Moș Crăciun!”
17 decembrie 2019, o zi în care copiii și profesorii de la Palatul Copiilor Deva, l-au întâmpinat pe Moș Crăciun cu un spectacol foarte frumos, de colinde, dansuri și cântecece. Felicitări tuturor, pentru momentele frumoase oferite și pentru dăruirea cu care ați muncit!
Din 23 septembrie au început activităţile! Haideţi alături de noi, să petrecem timpul într-un mod util şi distractiv, într-un mediu plăcut, alături de profesori inimoşi.
Au început înscrierile la Palatul Copiilor pentru anul 2019-2020!
Vă aşteptăm cu drag la activităţi, începând cu 23 septembrie 2019, ora 17.
Fişa de înscriere poate fi descărcată aici , (pentru fiecare cerc în parte se completează câte o fişă, dacă doriţi înscrierea la mai multe cercuri) completată şi adusă la sediul Palatului Copiilor, sau înscrierea se face direct la sediul Palatului Copiilor, în Deva sau la filialele Brad, Haţeg, Hunedoara, Orăştie.
Oferta educaţională 2019-2020 aici