Coordonator, prof. HORIA TODORAN
Oferta educaţională a cercului de Informatică se adresează copiilor şi de aceea mă voi adresa în continuare fiecăruia dintre ei.
Prin toate activităţile din cadrul cercului de informatică, vei pune bazele pregătirii tale într-o meserie care foloseşte prelucrarea informaţiei. Astfel, după parcurgerea mai multor etape, poţi fi pregătit într-o meserie căutată cum este cea de analist-programator, dar şi altele din domeniul informaticii cum ar fi proiectant cu ajutorul calculatorului în aproape orice ramură a economiei sau, de ce nu, profesor de informatică.
În cadrul cercului de informatică poţi parcurge primele etape de pregătire care te conduc spre meseriile menţionate mai sus şi toate acestea pot fi realizate într-o manieră plăcută şi relaxată. Astfel:
- Poţi să-ţi petreci timpul liber participând la activităţile cercului de informatică unde îţi poţi dezvolta aptitudinile necesare lucrului cu ajutorul calculatorului.
- Îţi vei dezvolta abilităţi pentru utilizarea şi crearea aplicaţiilor în diferite ramuri de interes: Word, PowerPoint, Pascal, C/C++, Internet sau altceva ce îţi doreşti tu.
- Îţi vei îmbunătăţi gândirea logică şi capacitatea de a scrie tu însuţi programe folosind un limbaj de programare uzual.
- Vei participa, dacă doreşti, la concursuri între elevi la nivel local, judeţean, interjudeţean şi naţional.
Te aştept cu drag să păşim împreună pe acele cărări pe care suntem conduşi de acea „luptă” continuă cu timpul şi cu spaţiul virtual. Vom fi, cu siguranţă, învingători!